Explorează

Cea mai mare peşteră din România, Peştera Vântului este perfectă pentru cei ce caută aventura şi sunt pregătiţi pentru asta. Din aceeaşi categorie, „Numai pentru cunoscători”, Peştera Ciur Ponor, Peştera Craiului şi Peştera din Hârtopul Bonchii sunt destinaţii cu care orice explorator adevărat se poate mândri.

Descrisă de cunoscători ca fiind „o peşteră parcă anume făcută pentru aventură”, Peştera Ciur Ponor se găseşte în comuna Roşia şi are peste 20 de kilometri lungime. De fapt, sunt şapte peşteri într-una singură! Cei care îşi asumă riscul de a se uda puţin, fiindcă înaintarea se face pe o galerie activă, dacă mai îndrăznesc să facă şi o scurtă coborâre în paralel cu superba cascadă subterană de aici, vor descoperi frumuseţi aparte. Vă spunem doar atât: tavanul uneia dintre săli se află la 100 de metri înălţime! Pentru cei mai puţin antrenați, la cerere, ghizii pot croi o tură mai scurtă, în care se parcurge doar o porţiune din traseu. Lungimea traseului speoturistic este de 5.000 de metri, iar durata vizitei de opt ore. Regulament vizitare Pestera Ciur Ponor

La fel e şi Peştera Vântului. Situată în comuna Şuncuiuş, Peştera Vântului este cea mai lungă din România, 42.165 de metri! Prima parte a ei, cea vizitabilă, este poate şi cea mai frumoasă. Aici poate fi văzută şi cea mai mare stalactită din peşteră. „Torpila” are o lungime de 4,5 metri. Lungimea traseului speoturistic este de 800 de metri, iar durata vizitei de două ore. Regulament vizitare Pestera Vantului

Peştera Craiului găzduieşte formaţiunea care este probabil cea mai mare stalagmită din România, are 15 metri înălţime şi 5 metri în diametru. Peştera, se află în comuna Roşia, are o lungime de 3.500 de metri şi este caracterizată prin alternanţa spaţiilor înguste cu cele largi şi prin dimensiunile impresionante ale sălilor de aici. Parcurgerea ei presupune un efort susţinut şi o bună condiţie fizică. Lungimea traseului speoturistic este de 2.000 de metri, iar durata vizitei de şase ore. Regulament vizitare Pestera Craiului

Tot în localitatea Roşia se găseşte şi Peştera din Hârtopul Bonchii. Are nu mai puţin de 6.686 de metri lungime şi începe cu o coborâre pe verticală. În adâncuri pot fi văzute nenumărate fosile de scoici şi de melci. Urmele pe care acestea le-au imprimat în piatră sunt adevărate opere de artă lucrate de natură. Lungimea traseului speoturistic este de 6.000 de metri, iar durata vizitei de şase ore. Regulament vizitare Pestera Hartopul Bonchii

Încearcă şi asta! Dacă eşti un sportiv antrenat şi crezi că te ţin „balamalele”, în Pădurea Craiului poţi pedala până la epuizare pe traseele de mountain bike, poţi face rafting pe Crişul Repede, poţi parcurge câteva trasee de via ferrata sau poţi să îţi dezvolţi abilităţile de căţărător.