Top
  >  Rafting

Rafting, caiac, canoe pe Crişul Repede

Cel mai adesea, coborârile cu caiacul sau canoea pe Crişul Repede sunt organizate între localităţile Bratca şi Vadu Crişului, situate pe cursul acestui râu. Este vorba de un parcurs lung de aproximativ 12,5 kilometri ce traversează porţiuni de chei spectaculoase şi atinge alte câteva obiective turistice din care amintim doar peştera Unguru Mare, peştera Vântului, peștera și cascada Vadu Crișului, situate în cel mai spectaculos sector al Defileului Crişului Repede, între Șuncuiuș și Vadu Crișului.

 

Pe acest parcurs există 6 zone care, deşi apa curge mai repede, nu ridică probleme nici chiar pentru cei mai puţin experimentaţi dintre turişti. În alte trei locuri repezişurile sunt ceva mai lungi şi învolburate, abordarea lor fiind destul de dificilă, însă nu într-atât de dificilă încât ele să nu poată fi străbătute cu bine, mai ales în compania unor monitori experimentaţi. Există un singur punct unde dificultatea traseului este considerată „dificilă”, însă şi în acest caz puteţi avea deplină încredere în monitorii care asigură conducerea ambarcaţiunii.

 

Crişul Repede este considerat un râu cu grad de dificultate II, adică fără dificultăţi majore de parcurgere cu ajutorul unor ambarcaţiuni precum caiacul, canoea sau barca de rafting. Există totuşi câteva pasaje mai complicate, unele dintre ele datorate unor amenajări hidrotehnice rudimentare.

 

În perioadele cu ploi abundente sau când barajele din amonte eliberează cantităţi mari de apă, nivelul cursului poate să crească chiar şi cu câţiva metri, anumite porţiuni devenind cu adevărat periculoase!

 

Reguli pentru a naviga pe Crișul Repede

 

Scopul nostru este de a asigura că toată lumea poate folosi acest râu în condiții de siguranță și întrun mod cât mai plăcut.

 

 Crișul Repede poate fi navigat între 15 martie și 31 octombrie, în intervalul orar 9 – 18 , în funcție de nivelul apei .

 Toate activitățile desfășurate pe Crișul Repede sunt efectuate pe propria dumneavoastră răspundere .

 Navigarea sub influența substanțelor psihotrope și într-o stare psihofizică care previne navigația în siguranță, este strict interzisă .

 Accesul la râu este permis numai în punctele de intrare și de ieșire, marcate în mod specific .

 Camparea în afara zonelor dedicate nu este permisă .

 

Sfaturi utile:

 

Crișul Repede este un râu de munte, cu un nivel relativ mic de dificultate cu anumite pasaje si repezisuri care pot reprezenta probleme în unele locuri in caz de debite mari de apă. Acesta se poate dovedi periculos pentru utilizatorii fără experiență, motiv pentru care vă recomandăm următoarele :

 

 Vă rugăm să verificați dacă sunteți familiarizați cu secțiunile periculoase și zonele în care navigația este strict interzisă .

 Vă rugăm să luați în considerare cât de bine cunoașteți râul și caracteristicile sale și să nu-l subestimați .

 Asigurați-vă că sunteți familiarizați cu toate informațiile importante necesare pentru a naviga în siguranță.

 Vă rugăm să luați în considerare nivelul dumneavoastră de pregătire pentru a naviga în râul Crișul Repede și să nu vă supraestimați capacitățile .

 Vă recomandăm să angajați și să fiți însoțiți de ghizi locali calificați și cu experiență .

 Asigurați-vă că verificați cu atenție siguranța și tipul ambarcațiunii dumneavoastră.

 Navigați pe râu având asupra dumneavoastră tot echipamentul necesar .

 Gândiți-vă la siguranța dumneavoastră și siguranța celorlalți .

 Este interzisă fixarea de orice fel a padelelor sau a ambarcatiunilor de orice tip, de persoanele aflate în aceste ambarcatiuni.

 

Pentru o experiență plăcută, vă recomandăm să folosiți următoarele echipamente de protecție :

 

 Cască

 Vesta de înot

 Costum de neopren

 Pantofi de neopren

 Hanorac

 Coarda de salvare (cel puțin 15 m)

 Trusă de prim ajutor

 Cuţit

 

Vă rugăm să ţineţi cont de faptul că raftingul este o activitate cu potenţial ridicat de risc. Informaţiile prezentate aici trebuiesc folosite numai împreună şi ţinând cont de nivelul de experienţă şi gradul de antrenament pe care îl aveţi. CAPDD Bihor nu poate fi făcută responsabilă pentru nici o daună fizică sau morală survenită în urma utilizării informaţiilor prezentate aici sau în oricare din publicațiile sale.

 

Operatori turistici rafting:

 

Master Adventure,

Vadu Crișului nr. 71/O

http://www.rafting-kayaking.ro/

email: office@master-adventure.ro

tel: +40727606153 sau +40756573996

 

Water Team,

Vadu Crisului nr 514/C

www.xrafting.ro, www.csabanovak.com

email: csabanovak75@gmail.com

tel: +40722504330

 

Centre închiriere echipament rafting:

 

Extreme Șuncuiuș,

Șuncuiuș, str. Crișana nr. 11 G

https://www.facebook.com/extremesuncuius/

+40724347678